Pentru pâine, pentru sare - Cu toată adunarea pe Tine Te mărim!
Unele cântări sunt potrivite în tot cursul anului, nu numai la Sărbătoarea mulțumirii, de exemplu aceasta:
Pentru pâine, pentru sare, pentru hrana ce-o primim,
cu întreaga adunare, Doamne, noi Îţi mulţumim!
Pentru darul vindecării, pentru Duhul Tău cel Sfânt,
pentru strălucirea zării, Te slăvim cu-al nostru cânt!
Refren: Cu toată adunarea pe Tine Te mărim!
Cu toată adunarea ’naintea Ta venim!
Cu toată adunarea, cu tot poporul Tău,
noi Te slăvim, o, Doamne, căci Tu eşti Dumnezeu!
Pentru fraţii care cântă, pentru cei ce s-au rugat,
pentru cei se se avântă şi sunt gata de lucrat,
pentru ploaia cea târzie, noi Îţi mulţumim frumos,
pentru mare bucurie revărsată în Cristos!
Pentru locul fericirii, pentru Raiul minunat,
pentru Mirele iubirii noi cântăm neîncetat!
Pentru Tatăl, pentru Fiul, pentru Duhul Tău cel Sfânt,
vom cânta cu toţi Osana cât trăi-vom pe pământ!
De ce să fim mulțumitori
„Dar şi celor buni le vine sfârşitul, iar pe Ezechia l-a anunţat Dumnezeu în privinţa acestuia, prin prorocul Isaia: „Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi.”(Isaia, 38:1) Cum să primeşti o astfel de veste, când încă mai ai planuri de dus la îndeplinire?
Ezechia „a vărsat multe lacrimi”, rugându-se fierbinte, iar Dumnezeu şi-a arătat îndurarea revenind asupra hotărârii iniţiale: „Am auzit rugăciunea Ta şi am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale.” (Isaia, 38:5). Şi ca să nu aibă nicio îndoială, Dumnezeu îi mai oferă încă un miracol: umbra de pe cadranul solar s-a dat înapoi cu zece trepte. Cel ce a făcut soarele este cu tine, Ezechia!
Cu un astfel de bonus în mână şi inima plină de bucurie, Ezechia s-a închinat Domnului cu o cântare în care spunea, printre altele: „Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce am fost întristat astfel.”(Isaia, 38:15) Şi cum să nu iei o astfel de hotărâre?
Ce s-a ales, însă, de angajamentul împăratului? Iată: „Dar Ezechia n-a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, pentru că i s-a îngâmfat inima. Mânia Domnului a venit peste el, peste Iuda şi peste Ierusalim.” (2 Cronici 32:25)”
sursa, unde puteți citi toată postarea
La Cincizecime - poezie de Costache Ioanid
E zi de sfântă Cincizecime.
E ziua Ta, o Sfinte Duh!
Coboară iar din înălţime
cu snopi de flăcări în văzduh.
Trimite, Tată, iarăşi norul,
revarsă sfântul Tău şuvoi
şi vino prin Mângâietorul!
Cobori la noi!
Te strigă iar atâtea glasuri,
copii cu sufletul devot'.
Ni-e dor de-acele sfinte ceasuri
când ne vorbeai de pe chivot.
Ni-e dor de ploaia revărsării,
de semne-n cer şi stâlpi de fum.
O, nu lăsa s-o dăm uitării!
Cobori şi-acum!
Cu cât mai mulţi în largul zării
Te chemăm azi şi Te dorim
ca-n ziua binecuvântării,
atuncea, în Ierusalim!
Într-o căsuţă ne-nsemnată
a fost pe lume-ntâi să vii.
Atunci erau o mică ceată,
azi mii de mii!
Abia se săvârşise-n lume,
din îndurarea Celui Sfânt,
cea mai puternică minune:
supremul vieţii legământ.
Isus, iubind dumnezeieşte,
se dăruieşte umilit:
El, Mare Preot ce jertfeşte,
El, Miel jertfit.
Abia pornise vestea mare
c-a înviat din morţi Isus,
iar stropii Jertfei salvatoare
se mai vedeau acolo sus...
Stătea o cruce-n deal pustie
şi gol mormântul, cum e scris,
şi drumul către veşnicie
era deschis.
Dar nu era putere-n lume,
izvorul tainic de minuni.
De-aceea stăruiau anume
apostolii în rugăciuni.
Deodată-n blânda dimineaţă
se-aude-un vuiet din tării,
din bolta cerului măreaţă,
din vijelii.
Un tunet bubuie din slavă,
pereţii parcă se desprind.
De zguduirea lor grozavă
fiori de spaimă te cuprind.
Se-aud rostogoliri şi frângeri.
Şi-n glas de tainice rostiri,
se-arată ceru-ntreg de îngeri
şi de oştiri.
Vin scăpărări de foc în fugă,
lumini din slava lui Isus.
Cu braţele întinse-n rugă,
apostolii privesc în sus.
Un val de foc ca rupt din soare
din înălţimi s-a revărsat.
Și-o flacără spre fiecare
s-a îndreptat.
O! cine ar putea să spună
ce dragoste-i va fi cuprins,
de când purtau acea cunună
ce pe vecie s-a aprins?
Ce freamăt dulce şi fierbinte?
Ce gânduri ce te-nalţă-n zbor?
Nici psalmii nu aveau cuvinte
cu mai mult dor.
Din pieptul lor şi de pe buze
pornise glasul vieţii noi:
când mângâios ca din cobuze,
când ca o trâmbiţă-n război.
Din piatra inimii pustie,
în Cerul marii bucurii,
ţâşnise râul de-apă vie
spre veşnicii.
De-atunci cu undele-i bogate
El a pornit spre văi adânci,
când revărsat prin şesuri late,
când stăvilit prin muchi de stânci,
turnând torente de iubire
şi-acel suspin în rugăciuni,
dând tuturor descoperire
și dând minuni.
O, râu de viaţă, de putere,
Tu, dar trimis de blândul Miel,
Tu celor orbi le dai vedere
ca să poată privi spre Cer,
prin Tine surzii-aud Cuvântul
şi glas voios dai celui mut.
Iar cei ologi întreg pământul
l-au străbătut.
Tu risipeşti din lume somnul
ce ţine sufletul ascuns.
Prin Tine noi vorbim cu Domnul
și tot prin Tine-avem răspuns.
Tu ne dai vise și vedenii,
ne dai cântări și ne vorbeşti
în limbi apuse de milenii
sau îngerești.
Tu aperi de-a ispitei şoapte,
Tu uşurezi atâtea cruci.
Tu faci să cânte-n miez de noapte
pe cei cu gleznele-n butuci.
În clipe dragi de adorare
înalţi pe mulţi de la pământ
şi-nveţi pe credincioşi să zboare
spre Cerul sfânt.
Iar astăzi Tu ne dai de veste
prin porţi străjerii veghetori
că multă vreme nu mai este
pân-la-ntâlnirea cea din nori.
Ca Noe-n vremile vechimii,
ce îndemna spre Dumnezeu,
Tu chemi, din ziua Cincizecimii,
Tu chemi mereu.
Curând se va opri izvorul.
Biserica se va-nălţa.
Iar Duhul Sfânt, Mângâietorul,
va fi luat şi El cu ea.
O, câţi în lume vor rămâne
cu inimile în văpăi,
strigând: „Nu ne lăsa Stăpâne,
suntem ai Tăi!”
Ce-i drept, nu Te-am urmat niciunde,
că-i greu cu valu-acestei vieţi!"
Şi Domnul, vai, le va răspunde:
"Nu vă cunosc cine sunteţi!"
De-aceea-n ceasul cel din urmă,
noi Te rugăm, ca nişte prunci:
coboară peste-a noastră turmă,
o, Duh din Ceruri,
ca atunci.
Cum păsările călătoare
învaţă puii lor să zboare
spre-a-i duce-n stolul călător,
coboară, Duhule de viaţă,
şi dă-ne aripi şi ne-nvaţă
ca toţi, în ziua cea măreaţă,
să fim în zbor!
din cartea Porumbițe albe
Când trandafirii înfloresc
poezie de Costache Ioanid
Când trandafirii înfloresc…
o mare taină-n ei s-arată.
Când trandafirii înfloresc,
toti cei ce-aşteaptă şi iubesc
aud un susur îngeresc
din primăvara neuitată.
Era o zi cu cer senin,
cu-aceleaşi flori si ramuri ninse.
Era o zi cu cer senin,
când de pe-acest pământ străin,
Se înălţa atât de lin
Isus cu braţele întinse.
Erau și-atuncea flori de nea
şi flori de sânge şi de soare...
Erau si-atuncea flori de nea,
când Cel căzut sub crucea grea
atât de liniştit urca
spre galaxii nepieritoare.
Se înălţa spre nepătruns,
spre scânteierile gigante.
Se înălţa spre nepătruns.
Iar când pe boltă a ajuns,
un abur palid L-a ascuns,
ca un reflex de diamante.
Și-atunci o şoaptă se-auzi,
un glas de înger în grădină.
Şi-atunci o şoaptă se-auzi:
„Acest Isus va reveni
la fel cum în această zi
s-a înălţat către Lumină”.
De-aceea an de an privesc
şi gând cu gând mereu se-ntreabă.
De-aceea an de an privesc
şi-aş vrea să strig, dar nu-ndrăznesc,
când trandafirii înfloresc:
„O, vino, Doamne... mai degrabă...”
De ce nu vii?
poezie de Costache Ioanid
De nu vii de pe cărări străine
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire,
și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
un fiu pierdut să râdă în neştire
și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?…
De ce nu vii când încă sunt aproape?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem?
De ce nu simţi lumina Mea pe pleoape
şi Harul Meu în ceasul tău suprem?
De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
să colindăm alături ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din veşnica dumbravă,
cu mâna Mea cunună să-ţi aleg!
De ce nu vii, tu suflet nehotarnic,
cât încă pot Mântuitor să-ţi fiu?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
vei plânge-amar, dar poate prea târziu!
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire,
și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
un fiu pierdut să râdă în neştire
și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?
Poezii de Paști, de Costache Ioanid, în pdf
A venit un om
Arginții
Baraba
Biruinţa
Calea, Adevărul, Viaţa
Când trandafirii înfloresc…
Cât prețuiește?
Clipe de cercetare...
Ce noapte grea!
Cu suliţi lungi
Dacă nu aş fi…
De la iesle ...
Din cer, din locuri sfinte
E primăvară
Ghețimani
Iată Omul!
Inelul (Cumpărătorul de suspine)
Inscripții
Isus a fost în slavă
Isus, luând povara...
Învierea
Nu-i singur Iuda vinovat
O, cum aleargă un părinte
O, poate mâine...
Pe un deal depărtat
Primăvara
Primăvară
Prin arşița pustiei
Priveam la Golgota
Și a fost Isus copil...
Ștergarul
Taine - poezie care dă titlul unui volum de poezii
Tatăl
Tâlharul
Tu ne-ai adus
Un suspin
Un vârf de lance
Vasul cu mir
(există și alte poezii, mai lungi, care lipsesc, vă recomand să cumpărați volumele de poezii Taine și Porumbițe albe, unde găsiți multe poezii, pe diferite teme).
Postări de Ziua mamei, felicitări pentru mama, cântece și poezii creștine
Cântările și poeziile despre mama sunt potrivite pentru binecuvântări de copilași (unii le folosiți deja) și pentru serbări de ziua mamei la grădinițe și școli creștine (mai ales pentru copiii din clasele mici), la fel și felicitările.
Mai multe postări cu felicitări și semne de carte de Ziua mamei (Ziua femeii) le-am pus aici (sau dați clic sus în meniu pe Ziua mamei). Pentru cei care sărbătoresc aceasta în luna martie, am făcut felicitări cu flori de la începutul primăverii; pentru cei care sărbătoresc în luna mai, am pus flori care apar mai târziu (ca să se potrivească). Sunt și cântece (am pus din nou unele linkuri pentru partituri, care nu au mai funcționat - dacă au fost schimbate pe acele saituri, căutați-le din nou acolo) și poezii creștine.
Dacă căutați jos pe blog la Arhivă, la luna februarie 2023 găsiți cântecele de Ziua mamei:
