Ce-ar fi făptura-mi fără Tine?

 
 
Ce-ar fi făptura-mi fără Tine
Mântuitorul meu slăvit?
Ce-aș fi, de n-ai fi Tu în mine
cu harul Tău nemărginit?
Aș fi un bulgăre de gheață,
un chip de humă fără viață,
o stâncă-nvăluită-n ceață
și-o noapte fără dimineață.

Aș fi un far fără lumină,
pustie de nisipuri plină
cu vânturi fără de hodină,
cu șerpi şi scorpii ce-nvenină.
Aș fi o albie uscată
pe unde-a fost un râu odată,
o frunză smulsă și purtată
fără de rost prin lumea toată.

Așa aș fi, dar, slavă Ție,
Tu-mi ești a vieții bogăție,
Comoara harurilor, vie,
ce mă inundă pe vecie...
Eu n-aș ști azi ce-i strălucirea
vieții-n mii și mii de fețe
și n-aș fi cunoscut iubirea
cu-nfiorări şi frumusețe!

De n-ai fu fost Tu, Bunătate,
Începătorule a toate,
cu taine-adânci și minunate,
ce totul vrea şi totul poate.
Tu m-ai suit în slăvi divine,
din locu-ntunecatei tine...
Isuse, sunt ce sunt prin Tine
și-acum și-n veacul care vine!
 
 🎼 Partitura este din Cântările Harului
🎼 Partituri pe alevro.net: P818, PDC351 (voce, orgă, orchestră, mid), PCLD176 - introduceți pe sait, la căutare, titlul sau numărul cântării

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu