Se afișează postările cu eticheta chemare la pocăință. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta chemare la pocăință. Afișați toate postările

De ce nu vii?


poezie de Costache Ioanid

De nu vii de pe cărări străine
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
ca Isaac am fost pe rug urcat.

Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire,
și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
un fiu pierdut să râdă în neştire
și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?…

De ce nu vii când încă sunt aproape?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem?
De ce nu simţi lumina Mea pe pleoape
şi Harul Meu în ceasul tău suprem?

De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
să colindăm alături ceru-ntreg?
Din flori de Rai, din veşnica dumbravă,
cu mâna Mea cunună să-ţi aleg!

De ce nu vii, tu suflet nehotarnic,
cât încă pot Mântuitor să-ţi fiu?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
vei plânge-amar, dar poate prea târziu!

Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire,
și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
un fiu pierdut să râdă în neştire
și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?

Poezie de chemare la pocăință trăită practic de Crăciun și un îndemn de Simion Felix Marțian

Între praznic și iesle

Creştinii au azi, pretutindeni în lume,
Un praznic pe care Crăciun l-au numit,
E Naşterea Celui ce datu-ne-a nume,
Deşi al Său Nume la praznic acum e
Mai rar, mai încet sau deloc pomenit.

De două milenii creştinii serbează
Cu fast tot mai mare, mai viu, mai sonor,
Dar cel mai ades Cel serbat nu contează
Şi-ncet de la praznic Se îndepărtează,
Iar crezul creştin se transformă-n folclor:

O iesle, un Prunc într-o ţară străină,
Un cântec de îngeri, păstori bucuroşi,
Şi magii, conduşi de a stelei lumină,
Se-amestecă-ncet, spre deruta deplină,
Cu sănii, cu reni, cu bărbi ninse de moşi.

Trezeşte-te astăzi, revino-ţi, creştine,
Visarea plăcută din somnul tău greu
Te duce departe, pe drumuri străine,
Priveşte acuma la iesle mai bine
Şi crede că Pruncul era Dumnezeu.

La iesle-ncepea planul sfânt de salvare
Când omul părea pe vecie pierdut
Şi Pruncul venit din cereasca splendoare
Se smerea pentru noi aducând îndurare,
O nouă speranţă, un nou început.

La iesle se-acordă un gir mântuirii,
O şansă trimisă de Tatăl de sus,
Primeşte cu pace mesajul iubirii
Şi-n inima ta, ca în ieslea smeririi,
Se va naşte din lacrimă sfântă Isus.


Sămânţa

Un cer plumburiu, foarte jos
Încât ai putea să-l împături,
Revarsă c-un gest generos,
Din tolba de nouri, omături.

Porneşte c-un şuier prelung
Un vânt prin scheletice ramuri,
Penelul de gheaţă, prelung,
Aşterne argintul pe geamuri.

În gerul cumplit, dureros,
Lipsit pare totul de viaţă,
Dezolant, poate chiar duşmănos
E-ntinsul de alb şi de gheaţă.

Dar cel ce în toamnă-a arat,
Îngropând bob de aur sub glie,
E-n sufletul lui împăcat
Căci ce-i sub zăpadă el ştie.

Dincolo de-omăt şi de ger
Pulsează în verde viaţa,
Rodirea-i venită din cer
Şi grâul învinge-va gheaţa.

Mai vede în zare, crezând,
Întinsele lanuri sub soare
Şi-un an mai bogat ca oricând
Umplând cu belşugul hambare.

Semănaţi plini de zel, semănaţi
Cuvântul, sămânţa cerească,
De iarnă nu fiţi speriaţi,
Căci Domnul va face să crească.

Frunze, frunze - poezie de chemare la pocăință, de Costache Ioanid

La sărbătoarea mulțumirii, o poezie de chemare, potrivită cu toamna, din volumul Porumbițe albe:
 
Frunze, frunze, frunze sub copacii goi,
alergând pe vânturi, putrezind în ploi.
Din mirajul vieţii astăzi ce-a rămas?
Frunze, frunze, frunze, doruri fără glas.

Aripi, aripi, aripi, zboruri de clăbuc...
Clipe călătoare către zări se duc.
Cine să le-ntoarcă lângă inimi reci?
Aripi, aripi, aripi ce se duc pe veci.

Umbre, umbre, umbre, în amurg se cern,
peste ramuri goale rând pe rând se-aştern.
Bucurii şi visuri unde sunt acum?
Umbre, umbre, umbre, amintiri şi scrum.

Cerul, Cerul, Cerul, te-a chemat mereu,
sângera pe cruce Omul-Dumnezeu.
O, de-ai vrea să-ţi şteargă rana celui rău,
Cerul, Cerul, Cerul azi ar fi al tău!

 
   Puteți scrie deasupra poeziei Biserica ... ... ... , iar pe verso un mesaj (chemare la pocăință) și da invitaților la Sărbătoarea mulțumirii! Imaginea este pentru imprimare pe A4 (după decupare rezultă două imagini A5), are 4896 x 3264 pixeli și peste 10MB, o puteți lua cu clic pe ea --> apare pe ecran și Salvează ca ...

Și frunzele s-au veștejit - cântare de chemare la pocăință

 
Şi frunzele s-au veştejit,
căci iarăși toamna a sosit;
an după an, se duc în zbor,
toate se duc în viitor.

Refren /: Şi tu eşti o frunză, să ştii,
                 oricine în lume ai fi;
                 odată în praf, la pământ,
                 cădea-vei ca frunza în vânt. :/

Priveşte-n urmă anii tăi,
cum au trecut ca şi un vis!
Erai copil, copiii tăi,
e tot ce viaţa ţi-a promis.

Refren /: Şi tu eşti o floare pe lac,
                 ce apele mari o desfac,
                 petalele toate se frâng,
                 în urmă rămân cei ce plâng. :/

Deci nu uita, că dacă vrei,
tu iarăşi poţi să înfloreşti.
În veşnicii sunt fraţii tăi,
depinde cum te pregăteşti.

Refren /: Un lucru aş vrea ca să ştii,
                  c-acolo în raiul ceresc,
                  acolo sunt apele vii
                  și florile nu veştejesc. :/

🎼 partituri în pdf găsiți pe alevro.net
 

Toamna ca o clipă și Anotimpuri, poezii de Simion Felix Marțian

Toamna ca o clipă

Nechează lung colinele prin cai
și curg, în asfințitul dând să fiarbă,
torentele de-aramă peste iarbă,
venind cu întomnarea peste plai.

Se-ncarcă iar decorul cu tristeți
și picură din toate elegie,
iar bolta pare rece și pustie,
lipsindu-i zborul viu de cântăreți.

Mi-e toamnă-n toate și mă simt legat,
și-mi par prea strâmte hainele de brumă;
nu vreau să fiu un zbor ce se consumă
cu fiecare anotimp plecat!

Și-n toamna ca un vânt cu-aripi ce dor
am murmurat această apăsare,
iar Cerul mi-a răspuns spre-ncurajare
că viața e mai mult decât decor.

Că ele se succed din timp în timp,
dar clocotul din noi e-o permanență,
dacă dorim aceasta cu ardență
sfidând cu viața orice anotimp.

Și gândul mi-l îndrept spre Dumnezeu:
Îți mulțumesc pentru lumină, Doamne,
c-am înțeles, și-n pragul astei toamne,
că veșnicia-i anotimpul meu!

   Aici autorul ne-a scris altă poezie (din care vă pun ultimele strofe, concluzia trăirii practice cu Domnul):
Trăim cu viză de flotant aici,
Privind spre veșnicia ce ne-așteaptă,
Dar fiecare anotimp e-o treaptă
Urcată cu-mpliniri, mai mari, mai mici...

Știind că viața-i doar un episod
Ce se consumă-n scrijelirea gliei,
Privind spre anotimpul veșniciei
S-avem aici, în toamna vieții, rod!