Bilanț spiritual - poezie de Anul Nou de Simion Felix Marțian

A mai trecut un an şi altul vine
Pe-ale genezei tainice cărări;
Timpul n-are lungime sau lăţime,
Valoarea clipei e cuprinsă-n sine
Şi se măsoară în realizări.

La pragul dintre ani, cei prinşi de glie

Îşi fac bilanţul strict material,
Dar cei ce-şi strâng comori în veşnicie
Şi se silesc pentru Împărăţie,
Recurg la un bilanţ spiritual.

Nu-i importantă noua ta maşină

Ce-ai cumpărat-o-n anul încheiat,
Ci cât de mult ai răspândit lumină,
Cât ai iubit cu dragoste deplină,
Cât ai zidit şi cât ai mângâiat.

Valoarea noii case cumpărate

Nu stă în ea, ci doar cât uşa ta
A fost deschisă celui care bate
Şi, dând dovadă de-ospitalitate,
Ţi-ai mai adăugat în cer ceva.

Grădina ta, ce parcă râde-n soare,

Nu-i un motiv de a te lăuda,
Şi n-o considera realizare
Prin rodul ei, decât în cazu-n care
Din acest rod n-ai încetat a da.

Şi pentru că-i bilanţ, adu-ţi aminte

De juruinţele ce le-ai făcut
Acum un an, cu un elan fierbinte,
Şi, cântărindu-le bine în minte,
Vezi câte din vedere le-ai pierdut.

A mai trecut un an şi altul vine,

Dar ce-a trecut, e dus definitiv;
Haideţi să ne silim a face bine
Şi clipelor să dăm valori sublime
Ca-n cer s-avem bilanţul pozitiv.

Programe offline pentru computer (în Windows, Linux etc), aplicații, saituri, pdf cu Biblia în mai multe limbi pentru misionarii în alte țări

  Dați clic sus în meniu pe Biblia în multe limbi și veți găsi saituri, programe și aplicații Biblia. Nu mi-am dat seama până acum, că programele și aplicațiile Biblia care au Biblii în alte (multe) limbi ar putea fi utile pentru misionarii în alte țări. De exemplu aici E-sword și cele prezentate aici au Biblii în multe limbi!
   Sus în meniu există și Biblia audio (în mai multe limbi).

   Există și filme cu traducere (audio și/sau scrisă) în mai multe limbi, chiar cu limbajul semnelor (vedeți în meniu la filme).

Biblia offline, programe de instalat în computer și aplicație pentru telefon, tabletă, inclusiv iPod touch, PocketPC (palm), în mai multe sisteme de operare

  
   Cu ce să începem anul? Cu Biblia.
   Există mai multe programe și aplicații pentru citirea și studierea Bibliei, dar multe au aceeași problemă, puține traduceri în limba română (unele pot fi adăugate ulterior, trebuie să vă interesați). Am găsit un program pentru computer care are mai multe traduceri disponibile.
   ”Proiectul SWORD (The SWORD Project) reprezintă activitatea Societăţii Biblice CrossWire de dezvoltare de programe biblice gratuite. Scopul acesteia este de a crea unelte "open-source" şi "cross-platform", sub licenţă GNU, care să permită programatorilor şi societăţilor biblice să dezvolte software de Biblie mai repede şi mai uşor. Modulele biblice în limba română de mai jos pot fi instalate în programele biblice care se bazează pe biblioteca de module SWORD.”
   Aici sunt prezentate (în limba engleză) programe și aplicații pentru Windows, Linux, Android, iOS etc. Majoritatea au meniul în limba engleză, unele și în alte limbi.
    Aici sunt puse la dispoziție (pentru descărcare) peste 20 de module biblice (traduceri ale Bibliei) în limba română (Biblia sau numai Noul Testament) - sunt bune pentru anumite programe, de exemplu pentru Eloquent (Apple Mac OS). Subdosarul BPBible conține aceleași module biblice, pentru programul BPBible.

   Le puteți descărca toate odată într-un singur fișier zip cu clic pe Download, apoi pe Direct download (fișierul are numai 22 MB).
 
   Le puteți lua și separat, câte una (de care aveți nevoie). O Biblie are aproximativ 1,5 MB, iar NT 350-500 kB (mult mai puțin decât o poză cu rezoluție mare).

_INFO_.pdf - Informaţii despre modulele biblice SWORD în limba română
1.   BB1795     Biblia de la Blaj (1795)
2.   BOS           Biblia Ortodoxă Sinodală (1982)
3.   BRC           Biblia Regele Carol II (1939)
4.   BTF           Biblia Traducerea Fidela (2015)
5.   BVA           Biblia în Versiune Actualizată (2015)
6.   CV2013    Cuvântul Viu (2013)
7.   GBV2001  Biblia GBV (2001)
8.   NTB           Noul Testament de la Bălgrad (1648)
9.   NTCLV      Noul Testament CLV (1993)
10. NTIT          Noul Testament pe Înţelesul Tuturor (1984)
11. NTR           Noua Traducere în limba Română (2006)
12. NTS           Noul Testament de la Smirna (1857)
13. SBB1921  Biblia SBB (1921)
14. TINT          Traducerea Interconfesională a Noului Testament (2009)
15. TLRC        Traducere în Limba Română Contemporană (1998)
16. VBA           Versiunea Bartolomeu Anania (2001)
17. VBRC        Versiunea Biblia Romano-Catolică (2013)
18. VBT2002  Versiunea Biblică Trinitariană (2002)
19. VDC          Versiunea Dumitru Cornilescu (1924)
20. VDCC       Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (2014)
21. VDCM      Versiunea Dumitru Cornilescu Modernizată (2003)
   De aici am luat aceste informații. Mulțumim și fie binecuvântați cei care au muncit pentru aceste programe și module.

   Nu mi-am dat seama până acum, programele și aplicațiile Biblia care au Biblii în alte (multe) limbi (acestea au în peste 200 de limbi) ar putea fi utile pentru misionarii în alte țări.

Filmul Samson

   Dacă nu aveți internet disponibil (sau televizorul nu se conectează la internet) sau nu sunteți mulțumiți de calitatea video, puteți descărca filmul cum am arătat aici și îl puneți pe o memorie. Se pot face reglaje la redare, ca să se vadă mai bine, dacă este nevoie, am prezentat aici câteva reglaje video în playerul VLC.
   Vizionare plăcută și să vă fie de folos!
   Pentru alte lucruri interesante, vedeți sus în meniu ce doriți.

recell - Refacerea acumulatoarelor de laptop


   Aveți un laptop a cărui acumulator este slăbit sau nu mai funcționează? Puteți să îl trimiteți la această firmă și vi-l reface ca nou (sau mai bun).
   Citez de pe saitul lor (de aici):
Ce presupune Reconditionarea bateriei de laptop?
Bateriile de laptop in general sunt compuse din celule LI-ION, o carcasa de plastic si un controler inteligent. Controlerul bateriei inregistreaza toate evenimentele importante din viata acesteia cum ar fi: data fabricatiei, numarul de cicluri de incarcare/descarcare si alte informatii tehnice. Tot controlerul se ocupa si de gestionarea functionarii bateriei in parametrii si monitorizeaza constant temperatura celulelor si capacitatea, diferitele erori aparute si in unele cazuri cand celulele sunt uzate blocheaza functionarea bateriei din motive de protectie la supraincarcare, supradescarcare, supratensiune si scurt circuit.

La reconditionarea bateriei se inlocuiesc celulele vechi cu unele noi si se reprogrameaza controlerul cu noile valori. In urma acestui proces bateria din punct de vedere functional este ca una noua.

De ce sa aleg reconditionarea in schimpul unei baterii noi replace compatibile?
Aceasta oferta de ''recell'' (recelulare) a bateriilor de laptop a aparut de curand in toata lumea avand mari avantaje. 
Bateria de laptop este un consumabil care dupa 2-3 ani se deterioreaza si necesita inlocuire. Fiind deci un produs care se deterioreaza in timp chiar si in starea de neutilizare. 
Solutia ideala recomandata de noi este reconditionarea bateriei de laptop originale cu celule noi de calitate la capacitatea dorita.

Reconditionarea bateriei originale are 4 mari avantaje:
- Calitatea celulelor. Se folosesc celule originale cu termen de fabricatie recent. Importul de celule se face lunar iar celulele sunt tot timpul proaspete din fabrica nu stau timp indelungat asamblate in baterii pe rafturi in depozite.
- Calitatea controlerului. Se reprogrameaza cu noile valori controlerul original al bateriei, nu apar incompatibilitati cu laptopul.
- Celule de capacitate extinsa. La reconditionare poti alege si celule de ultima generatie avand o capacitate mai mare ca cea initiala, astfel bateria va avea o autonomie mai mare.
- Pret redus. Pretul unei reconditionari este mult mai mic in comparatie cu o baterie noua originala.
  Suntem in permanenta colaborare cu producatori de baterii, de softuri, de programatoare si echipamente de profil din toata lumea. 
Suntem singura firma din Romania specializata si recunoscuta in acest domeniu.

Va rugam sa Nu faceti comparatie de pret intre o baterie reconditionata cu celule originale de cea mai mare capacitate existenta in prezent si o baterie noua replace compatibila care contine celule Chinezesti de capacitate scazuta.

Nu arunca bateria de laptop uzata, trimite-o la reconditionat!

Hărți biblice în paralel cu Biblia, în Android, online, cu aplicații sau offline

   Aici ni se spune cum se poate activa Split screen în Android (a fost introdus încă de acum 2 ani în Android 6) și, mai ales pe ecrane mai mari, puteți avea două ferestre (îl puteți activa atingând lung un buton de jos, Back sau pătratul mic din dreapta).
   Aici ne este prezentat alt mod de a face aceasta (folosind aplicații specializate).
   În acest mod puteți urmări două lucruri simultan, de exemplu:
  • în stânga aplicația cu hărți biblice pe care v-am prezentat-o într-o postare anterioară, iar în dreapta aplicația Biblia, de exemplu aceasta de aici.
  •  puteți lua hărțile (sunt imagini) de pe saituri și să le vedeți offline împreună cu Biblia, aplicație sau în pdf (v-am pus aici mai multe Biblii în pdf, pentru toate preferințele, pentru ecrane mai mari sau mai mici).
  •  online: hărți descărcate sau online (pe diverse saituri, v-am prezentat câteva aici) cu Biblia online pe saituri
   Eventual puteți vedea postarea despre întreținerea (curățarea memoriei) dispozitivelor cu Android aici.

Aplicația Bible Maps cu hărți biblice pentru telefoane și tablete cu Android (integrată cu aplicația Quick Bible, de la Yuku)

  
 
   Aici este aplicația interactivă Bible Maps. Este în limba engleză, necesită conectarea la internet deoarece folosește hărțile actuale Google maps, pe care pune locațiile antice.
   Alegeți o carte din Biblie și vă arată pe hartă toate locațiile de acolo. Sau puteți căuta o locație sau o alegeți pe hartă și vă afișează versetele în care este scrisă. Aplicația este integrată cu aplicația Quick Bible (făcută tot de Yuku), descărcați Biblia Cornilescu (singura în română) și o setați ca activă (implicită este KJV, în engleză) ca să vă afișeze pe hartă, versetele în limba română (are și devoționale etc dar nu românește). Dacă în Biblie dați clic pe semnul gri din dreapta versetului, vă afișează locația pe o hartă mică, dacă dați clic pe ea se deschide harta pe ecran mare.


Puteți vedea locurile biblice prezentate în aplicație și în acest sait.

Biblia online, cu căutare subiecte, teste biblice și altele pe saitul quickBible


 
    Aici puteți citi Biblia online în câteva traduceri (și în paralel), are o aplicație desktop pentru citirea zilnică a Bibliei, multe subiecte și versetele unde se întâlnesc, teste biblice.
 
  Dacă dați clic pe subiecte, apoi pe o literă și pe subiectul care vă interesează, vă va afișa mai multe versete despre acel subiect.

Atlasul biblic de Zaine Ridling

  
   De aici puteți lua Atlasul biblic, care are 197 pagini, 132 hărți (un fișier pdf de 20,8 MB care are în stânga cuprinsul).
   În atlas nu veți găsi aproape nici un fel de texte, ci sute de hărți politice detaliate, hărți istorice, hărți ale cetății, hărți 3D ale Palestinei, hărți explicative, hărți ale călătoriilor personajelor biblice, expansiunea geografică a imperiilor, biserici (de la începutul creștinismului) și multe altele. Atlasul este gratuit, fiind un instrument excelent pentru cercetarea și înțelegerea aspectelor istorice, geopolitice și religioase ale Orientului Mijlociu și ale Bibliei.
   Puteți să îl vedeți și direct aici.

Folosirea hărților biblice

   Am prezentat saituri cu hărți biblice, să vedem cum le putem folosi ca să înțelegem cum s-au petrecut lucrurile.
   După potop, corabia lui Noe a ajuns pe muntele Ararat (vedeți corabia descoperită pe munte) și de acolo s-au răspândit iar oamenii pe pământ. Fii lui Noe au fost Sem, Ham și Iafet.
   În Geneza 11 și 12 ni se spune cum tatăl lui Avraam și ai lui au plecat din Ur din Haldeea până în Haran, mai târziu Avraam a plecat spre pământul făgăduit, Canaan. Să vedem pe unde a umblat și să vedem credința lui Avraam, din faptele lui. 
 
   Aici, dacă dăm clic pe ”The Descendants of Shem, Ham, and Japheth”, vedem această hartă, care ne arată că semiții s-au răspândit și în Haldeea, de acolo a fost chemat Avraam. 

  Aici, dacă alegem prima, ”Map of the Journeys of Abraham, Isaac and Jacob”, vedem călătoria lor.

Hărți biblice și cronologii pe câteva saituri

   V-am pus mai multe Biblii (în pdf, chm, aplicație etc) și am vrut să vă pun și niște hărți, așa că am fotografiat niște hărți, dar am găsit hărți biblice pe saituri, bune pentru înțeles Biblia.

   Al doilea sait este conformingtojesus.com/biblical_maps (am început cu al doilea sait), unde sunt puse hărți din VT și din NT (de diferite calități).
   
   Am mai găsit aceste hărți, cu împărțirea pe seminții, lucrările Domnului Isus (lista aici) și Iudeea în primul secol (dacă dați clic pe ele, le puteți vedea mai mari și descărca).

   Primul sait este bible-history.com/maps/books, unde sunt prezentate, în ordine, hărți pentru cărțile Bibliei. Unele cărți au multe hărți, pot fi utile pentru cei care vor să vadă unde s-au petrecut întâmplările scrise în Biblie. Hărțile sunt simple, de aceea am zis să vedeți întâi hărți fizice ale locurilor. 

   Pe același sait, aici sunt hărți ale NT și multe altele (lista este în partea de jos), cu explicații (localități, insule, provincii etc).

   Puteți vedea multe hărți și cronologii și pe bible.ca maps

Hărți biblice

  

   Aici autorul ne prezintă câteva hărți biblice, unități de măsură biblice și altele. 

Întreținerea (curățarea memoriei, în special cache) telefoanelor și tabletelor cu Android

   În mod ciudat, unele aplicații lasă în urmă mult gunoi (date nefolositoare) în memorie și care poate ocupa degeaba mult spațiu, iar alte aplicații nu mai au memorie disponibilă, iar dispozitivul funcționează extrem de prost și mai lent decât de obicei, sau chiar foarte lent! Unele aplicații se opresc brusc (nu au disponibilă destulă memorie ca să funcționeze) și apar mesaje de oprire pe ecran.
Atenție, dispozitivele mai vechi nu funcționează prost pentru că sunt vechi, ci pentru că le este plină memoria de gunoaie și lucruri cam inutile. Dacă au memoria ocupată inutil și sunt curățate, parcă revin la viață!
-------------------------------------------------------------------------------------
********************************* Actualizare *******************************
Nu sunt mulțumit de unele ”aplicații” de curățare, care sunt cu viruși. De exemplu, am instalat una cu o mătură, pe care scria 2019, și m-a umplut de reclame în ecran întreg, peste orice altceva aveam deschis (cineva a dat un comentariu la altă aplicație că pornea reclame video cu volumul la maxim, chiar și când vorbea la telefon!)
   De aceea vă recomand să instalați numai câte una odată (în ziua respectivă), ca să știți ce dezinstala, dacă se comportă ca un virus.
   Nu mai pot recomanda asemenea aplicații.
   Puteți șterge manual datele care stau degeaba în memoria cache (gunoiul), cum v-am arătat mai jos, măcar așa veți vedea care aplicații lasă multe date care să trebuiască șterse apoi. Eu am găsit multe la browserul de internet, maps (dacă vedeți mai multe locuri pentru concedii, vacanțe), youtube etc (sute de MB fiecare, am avut în total peste 1 GB).
   Aveți grijă să nu ștergeți datele aplicațiilor, care au fost descărcate pentru folosire: Biblii, cărți, audio, jocuri, hărți etc. Dacă ați șters din greșeală, descărcați-le din nou (vedeți apoi cum funcționează aplicațiile).
   *** Aveți grijă cu aplicațiile de curățare, să nu dați clic să vă șteargă fișierele mai vechi (de exemplu filmări și poze), o mamă a scris comentariu că aplicația i-a șters filmări valoroase și unice cu copilul ei!
------------------------------------------------------------------------


   Am intrat în Google Play și am căutat clean, mi-a arătat mai multe aplicații (cu o mătură, pentru că și alții consideră datele nefolositoare lăsate în urmă ca gunoi, pe care unele aplicații îl pot curăța și eliberează spațiu în memorie).
   Prima aplicație are mai multe comentarii pozitive:
E geniala! Curata toata memoria in plus! Merita instalata! Curata chiar mai multa memoria decat memoria consumata de aplicatie in sine DOAR O DATA!!! Eu, cu ajutorul acestei aplicatii am gasit cateva videoclipuri importante pe care creadeam ca le-am pierdut!! Merita mai mult de 5 stele
Aceasta aplicație e buna daca ai un telefon praf și vrei sa joci jocuri mai mari cu multe fps-uri Recomand
E foarte bună, pentru rangul ei! A șters cât de mult a putut. Nu ca altele, nu vedeam nicio diferență.
- E foarte bună aplicatia, si îmi place foarte mult faptul ca poti sa-ti blochezi aplicatiile, dar sunt prea multe reclame.
Aplicația merge perfect și este perfect pentru cineva care are nevoe de memorie
- E super tareee mi-a eliminat 2 GB Recomand
- A eliminat 8 gigabait din memorie, se vede că este bună și pentru telefoanele scumpe
- O ador, mi-a salvat telefonul. O recomand cu mare placere tuturor celor care le merg greu aplicatiile
- *** au mai postat și alții astfel de comentarii, merită curățată memoria cache!    Dacă căutați, veți găsi și aplicații cu antiviruși (Avast etc) sau pentru administrare fișiere (de exemplu ES) care sunt bune și pentru curățire și care vă arată ce aveți în plus, vă indică ce să ștergeți, în special datele nefolositoare din cache și pot curăța memoria (vedeți comentariile și ce punctaj au primit).
   Asemenea aplicații pentru curățare vă indică să opriți sau chiar să dezinstalați aplicațiile inutile, unele ocupă degeaba memoria de lucru RAM (se știe că în Android trebuie curățată periodic), folosesc procesorul inutil și descarcă acumulatorul mai repede, degeaba!

  Dacă nu puteți instala aplicații de curățire, puteți curăța manual
   Poate că nu mai aveți loc în dispozitiv, așa că încercați să dezinstalați aplicații pe care nu le folosiți. Pe dispozitivele mai vechi ar trebui actualizate Serviciile Google Android. Mai ales dispozitivele mai noi, le puteți aduce la setările de fabrică, dar pierdeți tot ce aveți până acum.

  
   Puteți vedea manual în Android în Aplicații ce aplicații aveți și cât ocupă în memorie fiecare (eventual  le puteți vedea în ordinea spațiului ocupat) și puteți să știți ce merită să ștergeți (cele mari și pe care nu prea le folosiți). Căutați Setări și dați clic pe icon (poate fi pe ecran sau separat, unde sunt toate aplicațiile) și vă apare o listă în care alegeți Aplicații.
   Ocupă foarte mult spațiu în memorie aplicațiile cu hărți GPS (iGo, here, Sygic) prin hărțile pe care le descărcați. Pot ocupa foarte mult fișierele video (filme sau dacă filmați) și unele jocuri.
   Ocupă mult spațiu aplicațiile Microsoft (Excel etc), unele browsere, jocuri etc.

       Curățirea manuală - este bine să o repetați periodic
   Aplicațiile de gestionare a fișierelor și cele de curățire vă arată cu ce vă este ocupată memoria și vă indică ce să ștergeți, în special datele nefolositoare din cache. Dar puteți vedea manual în Android în Aplicații ce aplicații aveți și cât ocupă în memorie fiecare și dacă dați clic pe fiecare aplicație, apoi pe Stocare și vă arată în plus și datele cache, pe care le puteți șterge imediat (fără păreri de rău, sunt nefolositoare). Puteți șterge și datele fiecărei aplicații, dar cu grijă (mai bine folosiți o aplicație clean). Ocupă multă memorie cache youtube (ușor sute de MB), unele browsere etc, curățați-le periodic!
   Iar dacă căutați Stocare (memorie ocupată), vă arată cu ce vă este ocupată memoria și cât (categorii: aplicații, date cache, imagini, video, audio, descărcări, documente etc). Unele lucruri le puteți depozita pe un card de memorie sau în cloud (dropbox etc) și astfel să eliberați memoria de lucru.
    După un timp de folosire, m-am mirat când o aplicație mi-a arătat că am în plus 1,7 GB în memorie! Numai youtube a pus 400 MB în cache! Dacă memoria se umple cu gunoaie (mai ales cache), nu mai rămâne destul pentru funcționarea corectă a Androidului și aplicațiilor folositoare și telefonul sau tableta vor funcționa foarte prost, încet, sacadat. Dacă au memoria ocupată inutil și sunt curățate, parcă revin la viață! 
------------------------------------------------------------------
   Cum nu mai recomand folosirea aplicațiilor de curățare, vă mai arat cum puteți șterge direct toate datele din cache direct din Android (mai întâi faceți loc ștergând manual ca mai sus de la aplicațiile mai des folosite, altfel merge foarte greu, lent):
   Intrați în Setări (ca mai sus) și Storage (Stocare) și vă arată cât loc ocupă aplicațiile, diverse fișiere (audio, video, imagini poze și puteți scoate în computer și în cloud ca să mai faceți loc pentru altele noi) și cache pe care puteți da clic și șterge toate gunoaiele deodată din cache (de la toate aplicațiile)! Simplu și ușor. Atenție: să ștergeți doar ce este în memoria cache, nu fișierele utile (video, audio, poze etc)! Dacă aveți card de memorie folosit ca memorie internă, vă arată separat ce aveți și pe el.
    Eventual puteți folosi aplicații asociate cu programele folosite în computer, de exemplu CClean.

Filmul Isus (Evanghelia după Luca) cu limbajul semnelor


   Este aici. Într-un colț a fost pusă traducerea în limbajul semnelor.
Vedeți în acestă postare anterioară despre film.


Filmul Isus (Evanghelia după Luca) în mai multe limbi, online, încorporat și descărcare pentru offline, și pentru misionari



   Aici este filmul ISUS cu audio în limba română. Se poate schimba audio (de exemplu aici în araba modernă) 

și afișa subtitrare în câteva limbi (de exemplu în chineză).

   Puteți da share sau embed (încorporare pe bloguri etc).
   Se poate descărca pentru vizionare offline, la calitate bună sau redusă, fișier de mărime 2,2 GB sau 200 MB, cu audio în limba aleasă (apare ultima în link).
   Vedeți sus în meniu filme sau aici, de ce să luați filme de pe internet (inclusiv de pe youtube, vimeo etc) și cum le puteți îmbunătăți calitatea la redare (am scris mai multe postări).

Biblia online și offline WordProject în mai multe limbi, în paralel, scrisă și audio, pentru studiu

 
   Aici este singura Biblie pe care am găsit-o cu scris în paralel cu audio pentru fiecare! Pentru alte combinații de limbi aici și aici. De exemplu dacă vreți să studiați și în limba greacă, puteți să vedeți Biblia română, în paralel cea în greaca veche sau nouă și să o și ascultați audio (se poate și descărca fișier audio). Nu are prezentarea cuvintelor în greacă (ca alte Biblii), dar are audio.
   Alegeți cartea ca să vă apară așa, cu text și audio.
 
   Butonul pentru descărcare audio (pentru ascultare offline) este situat la un capăt al barei gri.

Aplicația Biblia scrisă și audio în mai multe limbi (pentru misionari)

    Am avut căutări pe acest blog și pe celălalt din mai multe țări, poate celor plecați le este de folos Biblia scrisă și audio în multe limbi (dați clic sus în meniu pe Biblia în mai multe limbi).

   Aici este aplicația, de aici (de pe saitul aplicației) o puteți lua dacă nu merge Google Play.
   
   (dați clic pe imagini ca să le vedeți mai mari).