Aplicații acordoare (tunere) pentru acordat instrumente muzicale, pe telefoane și tablete

  
   La început era mare minune ca un om să aibă un tuner analogic (dispozitiv) pentru acordarea instrumentelor muzicale, apoi au apărut tunerele digitale, mai mici și accesibile pe scară largă. Acum avem la dispoziție aplicații tuner, ușor de folosit pe telefoane și tablete. Vă voi arăta câteva (fiecare să instaleze ce îi place, mai sunt și altele).

gStrings
 
   Am ales să vă prezint gStrings (mai simplu, dar complex față de cele analogice), apoi l-am găsit lăudat pe forumuri.
      
   În meniu puteți alege dintre mai multe instrumente, temperări, potrivire cu orchestra (puteți modifica valoarea de 440 Hz a notei La diapazon), chiar puteți alege numele românești ale notelor, cunoaște orice notă (nu numai corzile). 
   În meniu debifați Clamp playback tones, altfel va cânta (emite) numai sunetele mai subțiri, debifați și Hide control buttons ca să vă apară permanent indicatoarele manual/auto.
   Cele două moduri de funcționare: automat (știe și afișează ce notă cânți) și manual în care alegi nota de sus și o poate și reda în timp ce acordezi instrumentul. Este foarte bine că afișează frecvența notei și frecvența reală (a corzii), așa știi dacă ești mai sus sau mai jos și cum să acorzi (să cobori prin detensionarea corzii sau să urci prin tensionarea ei).
   Ocupă cam 7,7 MB de memorie.

GuitarTuna (cu metronom)

GuitarTuna cu metronom este oferit și de Microsoft pe dispozitive mobile aici.

     
    Această aplicație funcționează diferit față de prima, dar face același lucru. Din Setări (colțul dreapta-sus) se pot alege mai multe instrumente (unele cu plată), inclusiv numele românești ale notelor (Note name convention și alegeți spaniola), calibrate pentru alegerea frecvenței La diapazon (A440) - potrivire cu alte instrumente.
   Acordarea instrumentului
Pe ecran vă arată capătul instrumentului de unde se reglează, cu notele corzilor. Sus-stânga puteți alege instrumentul. Modul automat: arată cu verde coarda (o detectează automat), iar cerculețul pentru acord își modifică culoarea, se mișcă și lasă o urmă, aveți și indicații în scris. Dă un sunet când e acordată. Mod manual: atingeți nota coardei dorite, o cântă scurt și indicatorul din dreapta-sus trece în Manual (îl puteți pune pe Auto dacă doriți).
   Din cheia de jos puteți alege și Metronom sau vă arată acorduri. 
   Are și mici jocuri muzicale.
   Atenție! Ocupă mult loc, peste 110 MB, de aceea o puteți instala numai dacă aveți spațiu de memorie suficient. Celelalte aplicații ocupă mult mai puțin (de obicei câțiva MB, de exemplu următoarea, Universal Tuner, cu multitudinea de instrumente pe care le cunoaște, este foarte mică)

Universal Tuner
   Ocupă foarte puțin, cam 1,5 MB (ar fi o alegere interesantă dacă aveți doar puțin loc în telefon sau tabletă).

   
 
    Am mai găsit Universal Tuner de Dmitry Pogrebnyak, un tuner interesant prin multitudinea (zeci) instrumentelor cunoscute și în plus a celor populare estice, rusești, turcești, din estul îndepărtat etc. Sunt foarte multe, fără să ocupe multă memorie (chiar puțină). 
   Moduri de funcționare: automat, manual și cromatic (alegeți Chromatic din lista de instrumente și vă apare pe ecran o claviatură de pian, puteți acorda și pianul). Se poate alege (regla) frecvența (înălțimea exactă a) notei La diapazon. Dacă atingeți de două ori o notă, rămâne pe acea notă.
   Mi se pare foarte interesant modul de acordare, cu bulina colorată care se mișcă spre cerculeț și își schimbă culoarea. Produce un sunet când nota este acordată corect.

   Să vă fie de folos!
(imaginile sunt luate de pe saiturile oficiale, desenele sunt făcute de mine)

e-Sword programul Biblia de instalat în computer (funcționează offline în Windows și OS) și instalare de traduceri suplimentare ale Bibliei



      
   Vă prezint cunoscutul program de studiu al Bibliei E-SWORD, apreciat ca cel mai folosit. Se instalează în computer și apoi nu necesită conectare la internet (decât pentru downloadare resursele folosite).
   Luați de pe sait fișierul de instalat (setup) care are aproximativ 55 MB, dați clic pe el și îl instalați (de preferință creați în Programe un dosar nou în care să îl instalați, de exemplu cu numele E-sword Biblia, pentru că nu îl crează singur și pune componentele aiurea).

   Dați clic pe Options, apoi Language și alegeți limba română. (Apoi puteți alege mărimea literelor, ca să se vadă bine).
 
   După ce s-a schimbat în limba română (sau ce limbă doriți), dați clic pe Descarcă și pe ce doriți. Vă apare a doua fereastră:
    Alegeți (pe cele cu albastru) din listă (cele cu negru le aveți deja), cele alese vă vor apare jos în listă (Biblii, hărți etc). Ca să pornească descărcarea dați clic sus în meniu pe Download și pe Start. Ce Biblii să alegeți, vedeți mai jos:
   Ca să vedeți ce traduceri să luați, v-am pus imaginea cu câteva, după ce le-am luat (dați clic pe Compară ca să le vedeți așa): sunt numai 3 (deocamdată) Biblii în limba română (Cornilescu, Fidelă și ortodoxă), dar puteți lua în limba greacă și ebraică (ca să vedeți originalele). Cele care au semnul + la sfârșitul numelui sunt mai mari și cuprind și informații despre cuvinte (dicționar).
 
   Dați clic sus pe B ca să vă apară numai textul (încercați și celelalte butoane).
 
   Dați clic pe traducerea dorită și pe verset, apoi pe Compară, ca să apară în mai multe traduceri.

   Sau dați clic pe Paralel și vă apar textele pe coloane, apoi puteți alege în fiecare coloană ce traducere doriți (mai multe sau mai puține).
   Puneți săgeata mausului pe numărul cuvântului dorit (unde este posibil) și vă apare tradus în engleză.
 

   După ce instalați TSK Treasury of scripture knowledge Cross References și vă apare în E-sword la comentarii, dați clic pe el (ca să îl alegeți, dacă aveți mai multe) vă afișează trimiteri (sunt cu cuvinte în engleză, dar vă trimite la versete în limba română din Biblia afișată). Este suficient să puneți săgeata mausului pe trimiterea respectivă și vă apare textul trimiterii (uneori pot fi mai multe versete).
 
   Cu clic pe săgeata în jos se deschide fereastra Istorie (poate fi lăsată deasupra sau închisă) cu versetele văzute până atunci. Puteți da clic pe unul din versete și vi-l afișează în text.

  
   În stânga puteți deschide Cărțile și capitolele Bibliei, Jurnal și notițe (editor de text) și Dicționare.
 
   Vi se oferă și Jurnal, în care puteți deschide un calendar lunar (și să alegeți ziua și să schimbați luna afișată).

  
   Pe sait există demonstrații online. Explicații. User s Guide (pdf în engleză) pentru versiunea 10.4. 

    Instalarea unor Biblii suplimentare în E-Sword

   Actualizare: Există module ale Bibliei (traduceri) în plus pentru e-Sword față de cele pe care le puteți descărca direct în program și pe care le puteți lua de aici Biblia.pentruviata.ro, sunt Cornilescu corectată RCCV, Varianta Actualizată BVA și GBV2001. Le-am descărcat pe toate 3, le-am dezarhivat (sunt arhivate, dacă dați clic pe fișierele .exe le dezarhivează pe fiecare în fișiere .bblx).
   Dați clic în meniul e-Sword pe Opțiuni, apoi pe Resurse și vă apare jos o nouă fereastră în care jos scrie Resources Location și vă arată dosarul (folderul). Am căutat în computer acel folder și fișierele cu Biblii .bblx le-am pus acolo (la mine este pe discul (partiția) cu Windows C:\program ...\ , sunt puse cam alandala, nu într-un folder E-Sword (ar fi fost bine să îl creez manual la instalare și să îl instalez în el, dacă aș fi știut că nu îl face singur) sau le puteți dezarhiva direct în acel folder.
   La repornirea programului e-Sword s-au încărcat și au funcționat bine din prima încercare (vă apar în ordine alfabetică).

   Să vă fie de folos și să îi aduceți și pe alții la Domnul!

Instalare aplicația eBiblia.ro varianta veche 1.0.48 pentru tablete și telefoane cu Android

Cum am reinstalat aplicația veche eBiblia pe Android
   Am instalat aplicația nouă și a mers numai câteva zile, apoi nu a mai afișat nicio Biblie (dintre cele pe care le-a afișat câteva zile și le-a arătat ca fiind descărcate). Nu am mai pierdut timpul și am rezolvat problema (îmi pare rău că nu am aflat mai demult de problemele apărute la noua variantă, că v-aș fi dat rezolvarea mai demult).
   După schimbarea aplicației vechi la cea nouă au apărut foarte multe comentarii negative (pe Google Play și pe diverse saituri) că cea nouă nu merge bine.
   Pe viitor dezactivați pe tabletă sau telefon actualizările automate (mai ales cei care le aveți mai vechi și pe care unele actualizări nu merg bine sau chiar deloc). Puteți actualiza manual apoi ce doriți. Mai multe aplicații, în special meteo, sunt mult mai slabe și merg mult mai prost dacă sunt actualizate! 
   Cu câteva zile în urmă am citit mai multe comentarii negative și am încercat să rezolv cumva, pentru voi. Am făcut rost de aplicația originală veche, m-am interesat cum o pot instala și despre apk (care în realitate este o arhivă comprimată), etc etc. 
   Am pus aplicația veche pentru verificat (scanat) de viruși pe Virustotal.com și a fost scanată pe zeci de saituri, fără să fie probleme (am pus imaginea cu rezultatele, nici nu ați știut că sunt așa mulți antiviruși). Apoi am instalat-o pe Android 7 (cea nouă mergea aiurea): 
     
- am pus aplicația în memorie (sau pe card se poate); dacă o luați din linkul de mai jos, probabil vă va apare în Descărcări (sau Downloads) (un folder cu icon cu un cerc cu o săgeată în jos).
    
- la Setări (icon rotiță dințată), la Securitate bifați să permită instalarea din alte surse (pot conține viruși, de aceea am scanat mai întâi fișierul .apk - puteți scana din nou, eventual și cu alți antiviruși pentru Android)
- dezinstalați aplicația nouă (merge ciudat), altfel nu am putut instala cea veche
- căutați aplicația veche (de obicei vă apare în folderul Descărcări) și dați clic pe ea. Cere voie să acceseze cardul SD, acceptați și este instalată repede. 
 
   Nu conține Biblii, așa că trebuie să le downloadați după ce intrați în aplicație (și ce mai doriți acolo). Aplicația este gata de folosire, în binecunoscuta (și apreciata) variantă veche. Unele probleme la cea nouă încă nu au fost rezolvate.

   Aplicația eBiblia ro_v1.0.48_veche o puteți lua de aici (luați din listă pe cea care are acest nume; puteți lua și alte Biblii, în chr și pdf, despre care am mai postat aici).