Cu vânturi ce cântă prin coame de cai
Și brume țipând sub copite,
Ne-nvăluie toamna, purtându-și pe strai
Odăjdii de-arămuri topite.
Pe cerul clipind tot mai rar siniliu
Își trage nezborul și plumbul,
Și reci adieri hohotind a pustiu
Sărută cu foșnet porumbul.
Lipsindu-i din scenă prea mulți cântăreți
Închide și ea stagiunea,
Lăsând croncănituri de negre tristeți
Să-și fâlfâie-n zbor pasiunea.
Acesta-i tabloul când pleoapele dor
De strânse ce sunt, de-ncordare,
Dar când se ridică al inimii stor
Vezi toamnă bogată și…soare.
Și-atunci înțelegi că orice anotimp
Își poartă comoara în sine,
Divină-mpletire, imună la…timp,
De „bun”, de „frumos” și de „bine”.
Și cântecul lipsă pe-al toamnei album
Să-l scriem divinului Tată:
Cântând, mulțumim pentru toamna de-acum,
Pe care ne-ai dat-o bogată!
Multe poezii de același autor găsiți aici, pe diferite teme, inclusiv de mulțumire și despre toamnă, de exemplu poezia următoare, din care vă pun ultimele strofe (concluzia):
Mi-e toamnă astăzi, cum mi-a fost ieri vară,
Dar știu că nu-i în asta un declin,
Ci rod în viață, dintr-un plan divin,
Și-un zbor dinspre-năuntru spre afară.
Privind cocorii care pleacă, Doamne,
Îți mulțumesc că am bilet de zbor,
Și-un ram ce este încă roditor
În zorii-acestei minunate toamne!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu